Liceu, cimitir al vietii mele

Zilele astea citesc The Perks of Being a Wallflower, de Stephen Chbosky, si, datorita acestei carti, am inceput sa rememorez o serie de amintiri cu privire la liceu. Nu stiu care a fost cazul vostru, dar eu am urat sa fiu la liceu. De la adolescenti cu nasul pe sus, la cei care habar n-au ce face si creeaza numai probleme celor din jur… nu pot spune ca am avut un prieten adevarat, intre toate persoanele pe care le-am cunoscut in acea perioada. Primele doua clase (a noua si a zecea) le-am facut la un liceu teoretic ‘de elita’, unde am avut parte de intamplari care mai de care mai sordide. De ce? Diriginta era o profesoara de romana care avusese sub indrumare o alta clasa la gimnaziu si da, ati ghicit, acea clasa era in proportie de 75% in clasa mea de liceu. In alte cuvinte, tratamentul preferential era la ordinea zilei. In al doilea rand, la acea vreme sufeream de un entuziasm sincer in ceea ce priveste limbile straine si studiatul lor, astfel incat mai tot timpul eram cu mana pe sus, mai ales la engleza, pe care am iubit-o si pe care o s-o iubesc pana am sa mor, in ciuda altor preocupari care-au aparut pe parcurs.

Fiind un copil care deborda de energie, in special la ora sus-numita, colegii au inceput sa ma priveasca ciudat, de parca as fi fost o tocilara. Ori eu numai asta nu eram, dat fiind ca invatam cam la ce imi placea. Cu fizica nu am avut nimic in comun, niciodata, spre exemplu, si sunt chiar si-acum intr-o continua mirare cum am reusit sa am constant media 6 sau 7, si sa nu raman niciodata corigenta la materia asta. Din fericire, celelalte materii prevazute in programa scolara ma ajutau la medie, asa incat intotdeauna m-am situat peste 9.

In afara de colegii rau-intentionati care m-au facut sa-mi doresc sa fiu in cu totul alta parte, pe alta planeta, in alta tara si, mai simplu, la alt liceu sau in alta clasa, mai era la mijloc si faptul ca ai mei erau extrem de exigenti cu privire la note. Astfel, daca in primele doua clase petrecute la liceul ‘de elita’ am avut 9,4 si 9,0 media…cand m-am transferat la un liceu teoretic normal, situat cam pe al cincilea loc (la acea vreme) in Iasi, am avut… 9,93 media. In alte cuvinte, asteptarile profesorilor de la primul erau foarte mari, spre exagerat de mari. Mai ales la materii care nu aveau nici o legatura imaginata cu profilul meu, adica matematica, fizica sau chimie. Tin minte ca profa de chimie mi-a stricat media, de asta mi-a iesit 9,00 in clasa a zecea. La biologie invatam acelasi lucru ca si clasele de real. Deci…nici o diferentiere. Mi s-ar fi parut normal sa invat preponderent chestiuni care tin de filologie, nu formule sau valente. Sa ma scuze persoanele care apreciaza domeniile reale, le respect enorm pentru ca inteleg ceva de care eu nu sunt capabila… insa tine de o alegere pe care un copil o face, la sfarsitul clasei a opta. Daca eu doresc sa studiez literatura, pai inseamna ca asta vreau sa fac. Nu sa merg la pregatire la matematica, pentru ca deh, fiind la filologie mi se pune un mos de 64 de ani la catedra, de la care nu-nteleg mare lucru fiindca ori adoarme, ori vine ametit, ori se sufoca tusind.

Da, erau si situatii de acest gen. Cred ca numai profesorii cei mai prosti i-am avut la mai toate materiile, in afara de cele care tineau de profil.

Dupa ce m-am transferat, a fost putin ciudat pentru ca m-am trezit avand opt ore de franceza (care, la acea vreme, imi placea foarte mult) pe saptamana si patru de engleza, spre deosebire de patru de engleza si doua de franceza (ha! asta insemna engleza intensiv la liceul de elita). Matematica? 1 ora/sapt. Chimie sau fizica? Nici o ora pe saptamana. Romana? 4 ore/sapt in clasa a unsprezecea, 6 ore/sapt in clasa a douasprezecea. Istorie? 4 ore/sapt. Latina? 4 ore/sapt. Cum e normal sa fie. Economie? 2 ore/sapt. Oricum, din punct de vedere al procesului de invatamant, era cu mult mai bine. Eu, personal, am fost foarte multumita de cel de-al doilea liceu, si il recomand actualmente, motiv pentru care am sa ii si trec numele: Liceul Teoretic Vasile Alecsandri Iasi. In afara de faptul ca se vedea diferenta la profil, dascalii erau cu totul deosebiti: ah, nu ai inteles ceva? Stai ca iti mai explic o data. Iar n-ai inteles? Nici o problema, iti mai explic o data. Hai sa facem un exercitiu ajutator, poate intelegi mai usor. Hai sa lucram in echipa, hai sa facem un proiect, hai sa ne imaginam o situatie… La primul liceu mi se dicta isteric si toata lumea se astepta sa pot invata pe de rost. Pentru ca asta inseamna sa inveti, nu? Sa repeti pana iti iese informatia prin ochi.

Chiulangii sau colegi care n-au vrut niciodata sa-si invete au existat in ambele cazuri. Insa lucrurile erau privite cu ceva mai multa omenie la al doilea liceu. Chiar daca se aplicau corectii prin note, relatia elev-profesor ramanea normala, neexistand divergente care sa se prelungeasca pana la sfarsitul anului. Pentru ca… daca nu imi invatam la biologie, in cazul primului liceu, profa nu ma mai inghitea un semestru sau un an intreg. Pentru o singura lectie neinvatata. Si ar fi facut pe dracu-n patru ca sa ma asculte numai cand simtea ca nu eram destul de bine pregatita, ca sa imi mai strice un pic media. Ce dulce, nu?

Aia doi ani petrecuti la Alecsandri… as fi vrut sa fie patru. Din punct de vedere social, nu era mare branza. Lumea era cam la fel, dar fiind mult mai relaxata datorita profesorilor, nu existau certuri sau invidii permanente, din cauza notelor. Nu ieseam decat cu colega mea de banca, in afara orelor de clasa.

La voi cum a fost? Eu consider liceul o perioada relativ esuata, din mai toate punctele de vedere. Ce-am citit atunci am facut-o in timpul liber, iar unele lecturi pentru scoala au fost satisfacatoare, dar nu intr-atat de mult incat sa ma faca sa vreau sa citesc mai mult. In anii de liceu l-am cunoscut pe Remarque, spre exemplu, care nu mi-a fost recomandat de nimeni, si pe care l-am descoperit luand la nimereala o carte dintr-o biblioteca.

Adauga comentariu